Nu mai trăiesc eu,
ci Cristos trăiește în mine.
— Galateni 2:20
ruah.ro
2026
Știu că toți creștinii care ajungem să cunoaștem adevărul tindem să dorim să îl oferim și celorlalți — fie ca o stare a bucuriei, fie ca o realitate personală. Ciudat este că, deși e personală, vrei să o pui și peste altcineva. Nu dintr-o perspectivă rea, ci din dorința ca cei din jur să fie în același simțământ cu tine.
Este exact principiul fan-club-urilor, unde te întâlnești cu oameni care au aceeași pasiune. Așa se întâmplă și cu partea creștină, doar că aici s-a creat o prăpastie: în loc să intri într-un club, te arunci de pe ea. De ce? Pentru că nu este vorba de a clădi pe oameni, ci de a avea o relație cu El, și pe urmă să curgă relația între oameni — nicidecum invers. Tinerii au tendința să își aleagă grupurile după copiii din grup, și pe urmă să se ducă la „relația cu Tatăl”. De fapt, ar trebui total invers: ai relația cu El — și pe urmă restul.
Acum că știm prioritatea, ne întrebăm de ce mai avem parte de mărturiile noastre personale, dacă nu ajută pe ceilalți... Mda, este logic că este o mărturie personală. Fiind personală, prima dată este pentru tine. Iar poate la un moment dat acea mărturie va completa la cineva o piesă de puzzle — dacă persoana îți va aduce în discuție tema respectivă sau dacă îți va cere ajutorul.
Nicidecum nu încerca tu să dai, ca trebuie să trâmbițezi, că sigur vei obosi din cauza lucrării tale, nu a lui. Efeseni 2 spune clar: El a pregătit mai dinainte faptele în care tu să intri. Reminder — nu faptele te mântuie, tot în acel capitol.
În acest capitol vei vedea cum lucrează Dumnezeu în oameni, ce sunt darurile spirituale și cum se manifestă ele în viața de zi cu zi.
„Întotdeauna am iubit Omul, fiind parte de creație din Mine. Cu timpul el a văzut lucrările Mele și M-a cunoscut, M-a definit și s-a definit și pe el. Există o unitate pe care am definit-o, și această unitate în duh produce ceva, ceva sfânt, iar acea sfințenie poate fi văzută, simțită, auzită, mirosită, intuită, dobândită. Cine dorește mai mult din Mine, îi onorez căutarea. Acum că înțelegi mai bine lucrarea Mea pe care o desfășor în oameni, poți înțelege și roada care curge prin Duhul Meu prin voi, și această roadă nu o puteți separa de voi atât timp cât sunteți conștienți de prezența Mea și de unitatea pe care o avem în această lucrare a vieții. Avem pecetea biruinței în orice lucrare, și de aceea înaintarea noastră este din triumf în triumf. Eu în voi și voi în Mine.”
„Singurul dușman care se face prezent la nivelul minții cu diversiune, minciună, înșelare, sabotare și alte lucrări similare poate fi ușor identificat și lăsat fără grai. Cel ce vrea să vă înșele rămâne total fără putere când luați această simplă atitudine de a-i spune NU: Pleacă, nu ești mintea mea, nu ești imaginația mea, nu te recunosc. Identificarea dovedește lucrarea!”
„Vorbesc acum despre cheile pe care le dețineți, că doar voi acum sunteți moștenitori, și sunteți și biruitori. Cheia cea mai dragă inimii Mele este Dragostea. Ea pătrunde înăuntrul inimii și cunoaște starea ei. Înțelege pulsul și nevoia, cunoaște nivelul de oxigen pe care îl deține, pauzele și graba, dar întotdeauna ține cont că Eu sunt Cel care armonizează trupul. Voi începe lucrarea Mea cu tine și vei vedea lucrarea Mea în oameni prin tine, prin ochii tăi, prin mâinile tale, prin buzele tale, și vei învăța cu Adevărul Ruah.”
De mic copil mi-a făcut plăcere să ofer daruri surorilor mele. Când ieșeam afară, ofeream daruri copiilor, și acele daruri erau jucăriile pe care le-am primit de la părinții mei. Ce îmi dădea Tata, dădeam la alții. De ce? Pentru că aveam de unde. Această satisfacție mă onora — să văd că aduce bucurie și o pasiune celor ce primeau și se jucau cu mine.
Totuși, dincolo de acest lucru, mi-a fost dat să văd lucruri pe care eu nu le vedeam la mine. Unul dintre ele era că acei copii erau mai în „scenariu” decât eram eu. Se jucau mai cu patos și păreau mai împliniți și mai compleți decât mine. Nu prețuiam ce aveam, dar ei prețuiau — și totuși eu eram administratorul „darurilor” primite de la părinții mei.
Ce înseamnă acest lucru? Că noi, ca și copii de Dumnezeu, putem oferi daruri? Cu siguranță. Noi avem daruri și putem să le facem parte și altora din ceea ce avem, din ceea ce cunoaștem. Chiar și pe Isus Îl poți oferi în dar. Chiar și o Biblie sau o pâine le poți dărui. Toate aceste imagini reprezintă un lucru: a da, sau a face parte. Și îmi place acel verset care spune că este mai ferice să dai decât să primești. Acest verset l-am înțeles cel mai bine în momentul în care intram în ascultare și pășeam dincolo de firea mea și intram în contact cu oamenii și mă rugam pentru ei. Când vedeam rezultatele, eram uimit, și îmi răsuna acest verset și avea tot mai mare valoare, căci mă simțeam mult mai onorat pentru că dădeam, și în acest lucru se găsea o mare valoare.
„Există felurite feluri de daruri spirituale, dar același Duh. Există felurite feluri de lucrări, dar același Domn. Există felurite feluri de activități, dar același Dumnezeu, care le lucrează pe toate în toți. Fiecăruia i se dă un dar pentru folosința celorlalți. Unora li se dă, prin Duhul, cuvântul înțelepciunii; altora, cuvântul cunoștinței, prin același Duh; altora, credința, prin același Duh; altora, darul de a face minuni; altora, darul de a proroci; altora, darul de a deosebi duhurile rele; altora, darul de a vorbi în diferite limbi; altora, darul de a le interpreta. Toate acestea le lucrează același și singurul Duh, dând fiecăruia după cum hotărăște El.”
— 1 Corinteni 12:4-11, NTR
Fiecare dar este unic și are un scop specific. Unii credincioși au darul de a învăța, alții de a profeți, alții de a face minuni sau de a sluji în diferite moduri. Scopul acestor daruri este să întărească și să zidească trupul lui Hristos, biserica, și să contribuie la împlinirea planului lui Dumnezeu. Darurile nu sunt obținute prin merit personal sau prin efort uman, însă ele sunt primite prin voia Duhului Sfânt și prin harul Celui ce este. Toate aceste daruri se vor folosi cu înțelepciune și generozitate, slujind în credință și iubire față de ceilalți. Darurile nu sunt pentru satisfacerea propriilor interese sau a dobândi o slavă personală.
Am fost într-o tabără de creștini ca adolescent și am luat parte la un seminar de grupă pe teme de daruri. Acel grup era condus de o femeie învățată care aparent părea și ușor senilă... și mulți au ocolit-o. Eu am ales să merg acolo doar pentru că nu era lume. De multe ori procedez la fel. Și acea femeie ne explica: ca și copil, dacă te-ai însurat și ai familia ta, tu oricând poți merge la părinții tăi, adică în casa Tatălui, și te poți servi din frigider cu orice, fără probleme. Și ne mai explica logic acest aspect: sunt oameni care au dar de vindecare și ei își pun mâna peste persoane și acele persoane se vindecă chiar și dacă rugăciunea lor poate fi deficitară. Dar sunt persoane care își cunosc identitatea și știu că au nevoie de un „dar anume” pentru a rezolva o problemă care este în dreptul lor. Iar exemplul femeii a fost: dacă este o persoană căzută la pământ cu glezna scrântită și tu ai dar de profeție... doar nu te pui să îi profețești sau să îi dai învățături. Tu în acel moment iei din frigiderul Tatălui ce este nevoie, așa că „te rogi” pentru vindecarea gleznei. Acele învățături mi-au rămas întipărite și le-am văzut logice și corecte... chiar și în ziua de azi sunt onorat de acele cuvinte și pot spune că se pot pune în practică oricând.
În imaturitatea mea, când eram copil, îmi aduc aminte că ne comparam copiii și spuneam: „tu câte daruri ai?” — și le număram... comparându-ne. Acum că știu că avem totul pe deplin, singura problemă o văd „mintea mea firească” — să știu să o identific când comentează și să fiu în deplină ascultare de El și să fiu sensibil la ce vrea să îmi vorbească. De multe ori, când sunt bine „mâncat” sau într-o dispoziție bună, pot trece prea ușor peste lucrurile valoroase pe care El vrea să mi le spună. Așa că o viață echilibrată, în care să nu fiu într-o îmbulzeală, într-o alergare personală sau a unor probleme cotidiene... se poate să trebuiască să mă opresc din alergare și să fac o pauză, căci este cel mai bun lucru. Odihna este valoroasă, și de cele mai multe ori Dumnezeu îți vorbește din ea. Așa că nu face pași spre odihnă, ci lucrează din odihnă. Odihna noastră este datorată faptului că El se regăsește în odihna pentru noi, iar oprirea noastră în El ne regăsește în prezența Lui.
În acest capitol vei descoperi diferența dintre „roade" (fapte) și „roadă" (caracter), și de ce relația cu El este singura care aduce rod real.
Sincer să zic, nu prea am înțeles bine treaba cu roadele pentru că în Galateni 5:22 vorbește despre o roadă, și aceasta este a Duhului.
„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.”
— Galateni 5:22-23, Cornilescu
Și pe urmă avem oamenii care susțin că trebuie să te uiți la roadele omului pe baza versetelor următoare, care vorbesc de roade ca și cum ar fi mai multe:
„După roadele lor îi veți cunoaște. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot așa, orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Un pom bun nu poate face roade rele, nici un pom rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face rod bun este tăiat și aruncat în foc. Așa că, după roadele lor îi veți cunoaște.”
— Matei 7:16-20, Cornilescu
Este ca și cum ar vorbi despre mai multe roade aduse de un om. Acum eu știu un lucru: că până ajungi la o maturitate spirituală vei experimenta rețete și fapte care pot fi bune, însă nu sunt întocmai din relația cu El. Așa că roadele acestea, dacă le vei vedea la cineva, te vor face să zici: „Uite un om bun”, sau „Un om rău”. Însă când vezi omul lui Dumnezeu, prin care poți să și vezi chipul lui Dumnezeu, asta devine cu totul altceva:
„Copilașii mei, pentru care simt iarăși durerile nașterii, până ce Hristos va lua chip în voi!”
— Galateni 4:19, Cornilescu
Și acest lucru este simplu posibil prin înțelegerea identității, poziționarea în identitate și în unitatea duhovnicească care îți aduce și relația cu El: „Dar cine se lipește de Domnul este un singur duh cu El” (1 Corinteni 6:17). Și atunci da, vorbim despre o roadă care vine din El prin tine.
Nu este de „dat cu piciorul” în acei care învață lucrurile începătoare — ele sunt bune, și tot aceste lucruri începătoare pot aduce lucrări pe care mulți le consideră mărețe: „vindecări, descoperiri, mesaje profetice, minuni etc”. Însă și acestea pot fi făcute ca fiii lui Sceva, din rețete. Deci îndemnul este la RELAȚIE, nu la REȚETE.
De multe ori am observat că Dumnezeu a lucrat într-un fel, și pericolul care a apărut a fost ca firea/sinele meu să știe repede să zică: „a, știu cum a lucrat Duhul în această situație”, SAU „știu răspunsul la asta că am mai experimentat...” Aceste direcții sunt extrem de rele, căci te scot din relație. Învață întotdeauna să duci toate lucrurile „prin El”. Ce vezi, ce auzi, ce miroși, ce guști... poate pare prea abstract, însă simplific: „Duhule Sfinte, ce părere ai Tu despre situația asta? Ce vrei să fac eu? Ce vrei să mă înveți? Știu că am mai trecut pe aici, Duhule Sfinte, însă în cazul de față cum vrei să procedăm? Vrei să mă înveți ceva sau vrei ca să faci într-un fel ceva?” Sper să vă ajute aceste simplificări. Iată că Roada Mea, „zice Domnul”, este lucrarea lui Dumnezeu prin voi.
În acest capitol vei vedea unde stă adevărata putere și autoritate a credinciosului, cum lucrează Dumnezeu în adâncul ființei tale și de unde vine adevărata cunoștință.
Când spui putere sau autoritate, oare la ce te gândești? De exemplu, eu mă gândesc la mușchi/forță când spun putere, și la autoritate atunci când fie ai o poziție pe un nivel mai sus decât cel cu care ai „treabă”. Dar hai să întrebăm pe Duhul Sfânt despre putere și autoritate. Și uite ce ne spune:
„Te-ai mira dacă ți-aș spune că tu ești puterea și autoritatea, din cauza naturii divine pe care o ai în unitate cu Cel ce Este.” Atât timp cât te separi de El (evident, la nivelul minții) este logic că nu o să manifesti nici o putere și autoritate. Iar când spui că „nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine”, te-ai prins că tot ce este Cristos va trebui să trăiască prin tine. Adică nu trăiești o viață în care să te amăgești singur, mințindu-te că e un proces. Înțelege că tu ești administrator și spui: „Din acest moment sunt la dispoziția Ta, ce vrei să fac, Isuse? Ce vrei să spui persoanei de lângă? Ce vrei să facem împreună? Ce părere ai Tu despre asta? Dar despre aia?” În momentul în care iei această atitudine și trăiești din relația cu El, este drept ca vei vedea lucrarea Lui prin tine, și nu a ta. Este vorba despre El, nu despre tine. Ca să fiu și mai descriptiv: este vorba despre El ce face prin tine, nu invers — adică ce faci tu prin El.
Înțelege acest simplu aspect: Dumnezeu are întotdeauna o părere extraordinară despre tine, pentru că Și-a pus speranța/nădejdea în tine de la început, iar în momentul în care pășești în ce El te-a făcut, vei păși ca un victorios. Vrei putere? Înțelege că tu ești puterea, pentru că Duhul este în tine, iar El te și călăuzește, te și conduce, făcând lucrarea pe care El o dorește. Dacă este o lucrare de vindecare, El o va face. Dacă este de zidire, o va face. Nu complica lucrurile încercând să adaugi tu lucruri, să pui tu tije de susținere a lucrării, ci încrede-te pe deplin, căci ce zice prin tine este destul. Ce atingere aduce prin tine e destul. Dacă primești un verset pocit pentru cineva — spune-l exact așa cum este, căci este perfect — deoarece El vorbește întotdeauna omului lăuntric și nu cunoști interiorul omului, dar El îl cunoaște, iar acel verset pocit s-ar putea să aibă o putere peste viața acelui om încât vei fi foarte surprins. Tot timpul am văzut lucrările Lui așa finalizate, și de-aia am înțeles că lucrările făcute... chiar dacă par slăbuțe sau „defectuoase”, ele sunt bune. Căci mă încred în ce face El, și asta este și îndemnul meu pentru tine.
Nu te face rob autorității, căci atunci nu este autoritate! Privește-te din perspectiva unității în ce este El (dragoste, răbdare, pace) — în funcție de întâmplarea în care te afli, și funcționează din acel loc. Capcana robiei este următoarea: te crezi că lucrezi cu El în autoritate, și curajul pe care îl ai începe să forțeze lucrarea Lui, în care ajungi tu să îi dictezi ce să facă El. Ferește-te de asta și învață lucrurile simple: El este pe primul loc în totul. Nu faci, sunt consecințe care te aduc la această „aducere aminte”.
Dumnezeu niciodată nu a lucrat ca un hoț, ci în fața Lui toate lucrurile sunt prezentate clar, cu început și cu sfârșit, dar și fiecare treaptă cu care te confrunți este importantă pentru El. Ajutorul întotdeauna vine de la El, însă nu confunda direcțiile greșite în care dorești să mergi fără să știi că nu țin de planul Său bun pentru viața ta. Ca să fiu mai clar, voi da un exemplu: nu poți acționa după o poftă a cărnii și tu să crezi că Dumnezeu te-a ajutat să îți împlinești pofta. Ține minte că Dumnezeu este Duh, iar ce iese din Duh este roada Lui: dragoste, bucurie, pace, credincioșie, facerea de bine, răbdarea etc.
Îmi place tare mult rugăciunea celor muți — este cea mai simplă de înțeles de către noi, deoarece abia atunci conștientizăm că ne întâlnim cu El înăuntrul nostru, în inima noastră. Rugăciunile interioare vor fi întotdeauna mai puternice decât cele exterioare (de pe buze). Isus la un moment dat a spus:
„Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Și Isus a ridicat ochii în sus și a zis: «Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat. Știam că totdeauna Mă asculți, dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.»”
— Ioan 11:41-42
Deci nu uita că El întotdeauna te ascultă la nivelul inimii tale. Știe dincolo de cuvintele scoase pe buzele tale ceea ce te „frământă”.
„Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.”
— 1 Corinteni 2:10
Deci, dragul meu, nu numai că Dumnezeu cunoaște ce este în inima ta, ci același Duh care a fost în Isus, același este și în tine, și El, „Duhul Sfânt”, îți arată chiar și lucruri adânci ale lui Dumnezeu. Toate acestea pentru a te întări pe tine, pentru a-ți descoperi dragostea Lui și pentru a-și duce planul Său cu privire la tine.
Cu toții cunoaștem acele momente în care ne simțim copleșiți. Copleșirea nu uita că este întotdeauna a omului firesc din tine, și tu nu ești el, ci ești suflarea de viață pusă de El în trupul tău. Nu te simți puternic, dar ești puternic, pentru că El te-a creat puternic. Nu te simți capabil, însă El te-a făcut capabil, iar tot ceea ce vezi că vine de la El vine prin tine. Nu te simți în stare, dar de fapt tu nu obosești niciodată, pentru că El este tăria ta. Poți vedea tu Dragostea și lucrarea lui Dumnezeu din tine?
Adaptarea ta la viața lui Hristos este nulă. Nu pătrunzi tu printr-un efort sau printr-o tactică sau o înțelepciune, ci tu ai fost trecut de la moarte la viață prin jertfa Sa. Simplitatea acestui lucru te pune în poziția mai de sus, în care Duhul te conduce în tot Adevărul. Da, chiar, poți întreba pe Duhul ce părere are despre ce citești în acest moment. Scumpul Tatălui! De tine vorbesc.
Nu credeam că voi ajunge să scriu despre cunoștință, însă El pregătește momentele „de a fi gata” la momentul oportun, așa că acum este momentul oportun. De unde știu asta? Știu pentru că El a pus în mine „click-ul” care mă face să știu ce este în dreptul meu și că actionez nu din mine, ci din El.
Corpul nostru poate percepe lucrurile până la un nivel, ochii noștri pot vedea la fel până la un nivel (nu mă refer la boli și la linia de orizont, ci la barierele naturale ale ochilor). Știm că toate simțurile noastre sunt dezvoltate și în spiritual, iar trupul nostru se regăsește și în locurile cerești. Așa că mintea din care vom funcționa este mintea Sa. Cum este posibil acest lucru? Prin meditație? Nicidecum. Prin deschidere? Depinde ce fel de deschidere.
Când un om postește (nu mănâncă și nu bea), își simte trupul neputincios și va funcționa oarecum în reluare. Totuși, când oamenii vor vorbi cu tine, nu vei mai simți că trebuie să răspunzi la orice, ci vei optimiza vorbele din cauza slăbiciunii trupului. Dar mintea ta va fi mai tare, mai ageră. Așa că la nivelul minții tale vei putea vedea lucrurile mai clar. Când practici „rugăciunea” (mai bine zis: relația cu Tatăl), vei primi consilierea care trebuie la nivelul minții. Și pentru că știi să deosebești duhul de fire (Galateni 5:22 — Roada), vei ști să funcționezi doar în această zonă/identitate/duh. Și pentru că știm că cine se unește cu Dumnezeu în duh este UNA cu El în Duh, știm atunci că vom funcționa din El.
Așa că de unde ne va veni cunoștința? De unde ne vor veni gândurile? Odată ce știm să le identificăm, știm care sunt de la El și care nu (Galateni 5:22). Și pentru că este datoria noastră să luăm orice gând și orice imaginație captivă și să o facem rob ascultării de Cristos, de fapt vom ajunge să funcționăm natural, fără prea mult chin, în această identitate. Duhul Sfânt îți va aduce cunoștință, discernere, descoperire, zidire, îmbărbătare, ghidare, eliberare.
În acest capitol vei vedea ce înseamnă să te uiți la El, de ce ne este atât de greu să Îl privim în față și cum să Îl regăsim atunci când simțim că ne-am pierdut.
„Dumnezeu: Fiul meu!” Ține minte acest lucru, El întotdeauna ți se adresează ca un Tată la un Fiu. Și nu uita că întotdeauna vorbim de un Tată bun și iubitor, iertător. Atunci când Tata îți vorbește, tu te uiți la El? Îl poți privi în față?
Când nu poți să Îl privești pe Tata în față? Când nu poți să îți ridici fața și să te uiți în ochii Lui? Știu că de multe ori bunătatea este zdrobitoare, și nedreptatea pe care ai adus-o în fața Lui de multe ori ți-a dovedit o latură care nu face parte din familia Lui. Dar nu uita că tu faci parte din familia Lui. De aceea sunt lucruri pe care trebuie să le lași afară; câteodată vei învăța să le lași afară și să nu le aduci în casă. Nu ai fost izgonit niciodată — un Fiu întotdeauna rămâne un Fiu, și acesta va fi în casa Tatălui. Ce îți oferă Tata nu îți va lua înapoi.
Iată că planurile au fost făcute și lucrarea este deja în desfășurare. Întotdeauna El va vrea să lucrați împreună, de aceea va trebui să înveți partea de relație... să ai relație cu Tata, să comunici cu El. De aceea rugăciunea este o cheie pe care nu trebuie să o înlături, ci să te bucuri de ea. Caută întotdeauna locuri în care te simți într-o zonă de „intimitate” cu Dumnezeu... un mal de apă, un parc, o masă într-un colț de cafenea... Vorbește cu El și lasă-L să îți vorbească. În maturitatea ta vei putea vorbi cu El chiar și în situațiile cele mai grele, în crize, în certuri, în dispute... în care vei lua totul prin El, și El îți va ghida buzele, pașii, inima în direcția bună. De aceea noi filtram totul prin El, căci nu mai trăim noi, ci El trăiește prin noi, iar acest lucru este considerat un har, iar ceea ce vei culege va fi o roadă.
Prezența divină a Lui este regăsită în atenția aceluia care Îl caută. Nu poți spune: „uite-L aici, ba aici, sau aici” — căci este și scris că Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. Iar dacă este Împărăția Lui, înseamnă că este o Împărăție în care El domnește. Domnirea Lui se vede clar atunci când te uiți la El.
Voi simplifica acest lucru ca să fie înțeles. Dacă ai pierdut o mică comoară într-o pădure, nu rămâne nimic de făcut decât să recunoști locul pe unde ai fost, cărările. Vei încerca să refaci traseul, chit că tu nu cunoști pădurea. Și atunci speranța îți rămâne aceasta: să găsești ce era pierdut. Oare îți va aduce acea comoară viața? Sau oare realizezi că tu ești viața din acea pădure, iar valoarea comorii nu este în asemănare cu valoarea ta, a vieții tale? Ea este cu mult mai de preț decât orice comoară de pe acest pământ, căci tu ești prețul, valoarea, iubirea, pacea, iertarea, împăcarea, dăinuirea — dragostea reprezentată de Cel de Sus. Încearcă să înțelegi această simplitate: căci tu ești mai de preț decât orice comoară, iar când vei vedea acest lucru, vei înțelege pe deplin sacrificiul care a meritat doar ca tu să fii câștigat (nu doar găsit — ce era pierdut — ci și câștigat). Copilul meu, tu nu ești o comoară, deși pari a fi una — tu ești un neam sfânt, un fiu, un iubitor făuritor de iubire, un dulce ce nu se sfârșește, un leac care nu se termină, o lumină care nu se stinge, o sare care nu își pierde gustul, un os care nu se rupe, o mlădiță care înflorește în sol nobil. Privește la Cel care te-a făcut și ia-ți seva din El. Atunci când vei face acest lucru, vei vedea fluența lucrării Sale, și toți când se vor uita la tine, de fapt Îl vor vedea pe El.
Un „nimeni” rămâne un nimeni. Deși este o vorbă din popor, am putea spune că este adevărată și în cazul nostru, deoarece doar un Fiu care își cunoaște identitatea este cineva. Iar Tatăl își cunoaște fiii, și fiii își cunosc Tatăl. Iată că oile Mele Îmi cunosc glasul. Alergarea multora este zadarnică doar din cauza acceptării minciunii celui rău. Până la urmă, meseria celui care minte este să mintă tot ce se poate câștiga. Te-a mințit? Te-a câștigat?
Această întrebare ți-o poți pune, și poți să îți îndrepți pașii spre singurul adevăr care există: ești un FIU, și nimeni nu îți poate lua moștenirea care ți-a fost dată. Nimeni nu te poate jefui de Tata. Nimeni nu îți poate cuprinde puterea, căci puterea ta este însuși puterea Tatălui, și anume Duhul Vieții, Creatorul, Vindecătorul. Acum că pricepi o fărâmă din adevăr, îți voi spune de ce nu Îl găsesc cei care Îl caută: pentru că minciuna nu este singura barieră, ci și mândria, și robia, și invidia, și frica, și aberațiile zadarnice ale firii. Vrei tu să intri în simplitatea Cuvântului lui Dumnezeu? Atunci crede-L.
Mărturisește acest lucru: „Eu sunt Fiul cel preaiubit, nimeni nu mă va jefui de acest adevăr, și eu voi umbla în tot adevărul care m-a eliberat și îmi va descoperi fiecare pas pe care trebuie să îl fac. Voi începe cu pași potriviți pentru măsura mea de umblare. Voi ridica puterea firii, căci ea nu este nici o putere. Voi lucra pentru Tata, căci lucrarea Sa este plăcută.”
Tata vroia întotdeauna să mă impresioneze cu ceva. Când vedea de la serviciu, ba îmi aducea o crenguță cu alune, ba un măr, o portocală, ceva. Adevărul e că ajungea dimineața devreme, timp în care eu încă dormeam, dar el îmi punea aceste lucruri în mână. Oarecum mă trezea inconfortabil, însă el era cu mult drag, pasiune și nerăbdare. Totuși mă trezeam deranjat. Când realizam imaginea pe ansamblu, mă ridicam din pat și mă „învioram”, dar aveam și momente în care mai vroiam să stau încă puțin.
Cu timpul mi-am dat seama de dragostea tatălui pentru mine și am văzut rădăcinile mai adânci — căci eu eram al lui. Totuși atunci nu înțelegeam dragostea și entuziasmul său, așa că eram oarecum respingător, chiar dacă venea cu ceva bun la mine. Acum că noi avem un Tată ceresc, știm că El ne iubește și ne aduce lucruri cu care ocazional ne vine să Îl respingem, deoarece nu considerăm că este un moment potrivit. Însă doar mai încolo vom putea vedea în ansamblu dragostea Lui pentru noi.
Așa că, fiule, momentele prin care treci pot fi momente din entuziasmul și dragostea Lui, și acele momente ne descoperă puternica „îmbrățișare” a dragostei Lui. Ori că te ridici, ori că stai, tot a Lui vei fi — însă te poți bucura mai mult de El, sau mai încolo. Cum preferi?
Înainte să devin tată, mi se preciza pe lângă mine că este un alt nivel de înțelegere, însă mi se părea că se face o separare prea mare în a înțelege perspectiva de a fi sau a nu fi un tată. Ba, eram gata să văd problemele în educarea copiilor pe care alți tati le făceau, și aveam o perspectivă bună de ansamblu. Toate perspectivele astea au fost până în punctul în care eu am fost tătic. Aș spune că în prima fază nu am avut o conexiune sau cine știe ce revelație când mi-am văzut fiul (probabil sunt mai atipic), însă prin trecerea timpului au fost tot felul de momente, experiențe care au adâncit relația și conexiunea, și acest lucru mi-a creat acea imagine în care alegi să ai o relație cu Tata, și relația devine din ce în ce mai puternică. Pe cine alegi să îl lași să îți fie Tată?
Implicarea pe care am avut-o de-a lungul timpului a fost atât de amănunțită (mai ales a mamei) încât putem spune că suntem atenți la toate detaliile și ne cunoaștem în amănunt copilul, chiar și la lucrurile care urmează să le facă (îi va fi în curând foame, îi va fi somn, s-a plictisit, are puseu de creștere). Spun aceste lucruri ca paralelă, pentru că simțurile noastre sunt și la nivel spiritual, și atunci îmi dau seama de cât de bine ne cunoaște Tatăl ceresc și cum pregătește în amănunt fiecare lucru. Îi sunt mulțumitor pentru grija Lui și dragostea pe care o are pentru fiecare în parte. Îmi doresc pentru ca toți să aveți o relație puternică cu El.
Majoritatea cuvintelor scrise în această carte au cam același principiu, și anume: „Nu mai trăi tu, ci lasă-L pe Cristos să trăiască prin tine”. Mai cu alte cuvinte spus: nu lăsa firea ta să trăiască prin tine, ci lasă pe Isus să trăiască prin Duhul Său în tine. Cum? Ne repetăm:
1. Dumnezeu este Duh.
2. Ești creat în asemănare cu El.
3. Ca să identifici când El lucrează prin tine sau dacă sunt gânduri de la El, atunci te gândești la roada Duhului — adică ce rodește din El: Galateni 5:22 — dragoste, bucurie, pace etc.
Când spui că ai murit — fie că te gândești că ai făcut un botez prin care știi că ai fost botezat în MOARTEA LUI CRISTOS (Romani 6:4), fie ți-ai răstignit firea cu poftele ei. Cu siguranță există și o a 3-a variantă: și anume SĂ FII VIU, SĂ TRĂIEȘTI CA SINGURUL CRISTOS PE CARE OAMENII ÎL POT VEDEA. Cum vine asta? Dragul meu cititor, relația cu Fiul este reală și o poți avea pe deplin. Dacă funcționezi din această relație, toate celelalte s-au dus la laturi (chiar și cunoștința legii și a binelui și răului) — vei mânca doar din pomul vieții — adică Cristos.
Plăcerea este o stare de spirit determinată de acțiuni profunde călăuzite de bine sau de rău. Este evident că un caracter nu poate fi determinat de acest punct de refugiu al plăcerii, dar poate fi influențat de întregul om care decide să fie condus spre această zonă prin canalul ales. Ca să fie mai simplu de înțeles, cel mai ușor moment de a avea plăcere poate fi o lucrare a cărnii: masturbarea. Sunt conștient de șocul psihic și bariera pe care ți-o pui în acest moment, însă ține minte prima frază — canalul către acest fapt poate fi un canal bun sau unul rău. Alegerea știi că îți aparține (până la un moment dat). Vom spune atunci că ai ales o relație de căsătorie, și în această căsătorie trăiești într-o armonie, armonioasă. Este totul frumos până aici. Dar gândește-te că ești căsătorit și trăiești armonia alimentat de alte laturi exterioare — deja vezi cum se schimbă nuanța armoniei?
Cristosul este Cel care toarnă prin tine viața, și nu mă refer la viața pe care o trăiești, ci la acel izvor care curge prin tine și le oferă celor din jur viață. Atât timp cât atenția ta este spre alte izvoare sau iluzii, atunci ce rost mai are ce poate curge prin tine? Dacă pe tine nu te mai interesează? Vei tu acest interes face nuanța realității. Mergi tu în locul sfânt, interiorul tău (inima ta), lași ca lucrurile să izvorască de acolo? Ai un interes în acea grădină? Îți găsești tu plăcerea în acel loc? Sau alegi să rătăcești după lucruri care nu sunt pentru tine?! O frază îți voi mai spune, dar este o frază a dragostei cerești, și atât timp cât vei vedea pietrele izvoarelor, vei înțelege curăția care curge peste ele, nici o mâzgă nu vei vedea, nici un gunoi, ci izvorul din care El îți dă să te bucuri întotdeauna va aduce curăție și va da viață.
Da, pentru că toate lucrurile sunt o deșertăciune (vorbind de Eclesiastul), știm că rezumarea se face întotdeauna la bază, la rădăcină. Așa cum este o rădăcină pentru viță, o bază bună bine înfiptă, sau o rădăcină de ars pe foc. Vechiul Adam era rădăcina noastră veche, însă acum seva și toți nutrienții care ne dezvoltă vin din Noul Adam — Isus. Însă roada care este adusă are la bază lucrarea Lui, și da, a ta. Oare ar putea vița să rodească fără o rădăcină?
Iată îți voi spune un tâlc: nu va trece o zi până nu vei vedea chipul Celui Prea Înalt în lucrurile acestei lumi. Inima deja ți-a fost pregătită prin puterea Lui, și în momentul în care citești aceste lucruri poți vedea clar o lucrare dincolo de puterea ta. Această lucrare vine ca o sevă dintr-o rădăcină, A LUI, ceea ce te face ancorat în El, altoit în El, parte din El, rodind din El, înflorind din El, vorbind din El, lucrând din El, gândind din El, mirosind din El (ultima ține de simțuri). Ceea ce ești tu cu adevărat poți înțelege chiar acum, știind poziția ta în El. De aceea Îi dăm slavă, pentru că lucrarea Lui ne-a pus laolaltă cu El.
Îți este frică să o vezi? Frica nu este din El. Te simți fără putere? El îți dă putere. Te simți descurajat? Încurajează-te! Ești gata de orice lucrare bună pe care El o are pentru tine.
În acest capitol vom aprofunda Efeseni 1 și vom vedea ce înseamnă să fii înfiat de Dumnezeu, ce moștenire ai primit și cum să o administrezi.
Înainte de a prezenta imaginea revelativă cu privire la Efeseni 1, aș vrea să precizez câteva aspecte legate de moștenirea pe care o avem. Ținând cont că Dumnezeu este un Tată minunat, în care nu stă nici o întunecime, poți vedea roada vieții care izvorăște din El, iar tot ceea ce ia viață pe lângă acest râu devin elementele de care noi beneficiem. Astfel, bucuria noastră este de-a lungul acestui izvor.
În lume am văzut persoane care au decedat cu actele în regulă și altele cu dezordine totală. Am văzut copii care s-au chinuit să aducă actele la zi și să facă succesiunile, și într-adevăr au apărut neînțelegeri și dispute. Însă am văzut și familii care au făcut lucrurile din timp, iar moștenirea a fost un pas natural în care ei au pășit. Poți păși ca un flămând în moștenire, sau poți fi un bun administrator care vede/înțelege lucrurile bine pe ansamblu. Cei ce risipesc din natura lor nu păstrează, ei distrug chiar și fără să își dea seama, folosindu-se de „bucuria zilei” fără o bază de înțelepciune și răbdare, pace, dragoste (Galateni 5:22). Dar noi știm unde ne așezăm și cine suntem, de aceea vom aprofunda acest aspect dând citire capitolului 1 din Efeseni, din perspectiva unui tată care dorește să își înfieze copiii.
4. „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui,”
Imaginează-ți un tată care merge la un orfelinat și alege niște copii.
5. „rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale,”
7. „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui,”
Adică — El a făcut actele, ne-a răscumpărat... a luat copilul.
„iertarea păcatelor,”
Aici aș pune imaginea cu Pavel când vede în viziune cearceaful cu „taie și mănâncă” — „Doamne, dar nu am mâncat niciodată ceva spurcat” — accentul pe: ce Dumnezeu a curățit, să nu numești necurat.
„peste noi prin orice fel de înțelepciune și de pricepere;”
Ia copilul după ce l-a curățit, și îl spală, îl curăță.
„căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși,”
Adică îi explică copilului care este planul Său.
„În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale,”
Adică — un copil înfiat devine moștenitor. Imaginați-vă să fie cel mai puternic om de pe planetă tatăl vostru. Dar pe urmă gândiți-vă să aveți pe Dumnezeu ca Tată.
„Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit 14 și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Apoi El a decis să te și sigileze cu Duhul Sfânt, și acest lucru este o garanție a copiilor răscumpărați.
„Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui 18 și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți 19 și care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, 20 pe care a desfășurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morți și L-a pus să șadă la dreapta Sa, în locurile cerești,”
Aici, de la sine, nu ar fi mare lucru de adăugat — că e clar de tot.
„mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie și de orice nume care se poate numi nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor.”
Mai presus de orice: cancer, problemă, etc.
„El I-a pus totul sub picioare și L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii, 23 care este trupul Lui, plinătatea Celui ce împlinește totul în toți.”
Biserica aici este cuvântul Eclesia — mai mult decât o clădire, adică suntem noi.
— capitol scris după 3 săptămâni de la plecarea din această lume a tatălui meu.
În acest capitol vei vedea de ce zona de confort este cel mai mare dușman al creșterii spirituale și ce poți face ca să ieși din ea.
Cei mai mulți creștini preferă zona de confort, nestiind că acest confort de fapt este o moleșeală. În DEX: MOLEȘEÁLĂ — senzație de diminuare a puterii, a energiei, adesea însoțită de somnolență; moliciune; sfârșeală; toropeală. Acum ce poți face cu o armată moleșită? Ce poți face cu un angajat moleșit? Ce poți face cu un Fiu moleșit?
Da, moleșeala este o stare neprielnică, atât pentru trup cât și pentru suflet. Ea te complice și te ține la pământ, împotmolit, și cu cât încerci să te ridici, cu atât te simți trântit în același loc. Două lucruri te pot scoate din starea de moleșeală: Isus — agață-te de El; și autodisciplinarea: mănânci sănătos, dormi, te hidratezi, faci sport, faci activități care să îți schimbe starea de „stres”, dacă este cazul, plus alte aspecte mici pe care știi tu să le tai sau să le administrezi.
Am experimentat de mai multe ori să stau și să vizualizez contexte în imaginația mea și să ajung la concluzii ca „nu funcționează... mai stau... mai am răbdare”, și nu făceam decât să amân implicarea mea. Dar atunci când decizi că o să faci ceva, chiar și dacă nu vezi rezultate, atunci chiar ți se deschid ochii și vezi lucruri pe care nu aveai cum să le vezi din acea zonă de confort. Așa că îndemnul meu este să te implici în orice activitate la biserică, într-o organizație, în familie, în firmă... fă ceva dacă simți că te afli într-o zonă de moleșeală și nu vezi o „creștere”, o avansare a ta. Cu siguranță vei găsi.
Când Dumnezeu ne-a creat, El ne-a înzestrat conform imaginii Sale, însă pe parcursul trăirii noastre vom putea vedea roada acestei naturi pe care am fost noi concepuți. A 2-a natură a inamicului întotdeauna va fi în luptă cu cea a divinității. Așa că un cal poate fi lăsat în sălbăticia lui, sau poate fi dominat pentru început, după care poate fi învățat, iar relația cu acesta poate fi una folositoare atât lui, cât și ție, cât și altora. Acest exemplu nu ne pune în imaginea de a fi un cal care trage, ci o perspectivă simplă care ne poate deschide ochii în vederea unei educări a sinelui. În momentul în care acceptăm confortul și nu ne mai luptăm cu „autocontrolul / înfrânarea poftelor”, vom zace într-o dominare a acestei lumi.
Nu aș vrea să îți afișez promisiuni — cum că vei fi bine, sau că vei merge pe ape, sau pe vârfuri de munți — însă natura ta reală, creată de Dumnezeu, a fost concepută în putere și către putere; ai fost creat în dragoste și pentru dragoste; ai fost creat în El și pentru El. Sunt niște imagini simple, însă unicitatea pe care tu o ai în El întotdeauna va aduce un entuziasm și o pasiune aparte care îți va da sens vieții, și vei fi uimit la fiecare pas pe care îl faci în afara firii tale. Primii pași sunt grei, așa cum calul în îmblânzirea lui se opune, însă bătălia aceea cu sinele tău, odată câștigată, poate să înainteze frumos, armonios.
Am să îți spun o poveste a unui cerșetor. „Adam” a stat pe margine de drum și a văzut atât goliciunea lumii, cât și a lui. Acum că cunoștea omul dincolo de orgolii și de simplitate, se confrunta cu singurul lucru: „eu de ce să mai trăiesc”. Și răspunsul a fost găsit ușor în acei oameni care îi mai ofereau atenție, valoare, speranță. Se vedea jos, căzut, însă vedea și acea compasiune dincolo de toate măștile oamenilor, așa că a decis să se ridice. A decis să fie un ajutor, s-a oferit și a dat de un șef bun, a crescut, s-a dezvoltat și și-a întemeiat o familie. Adam a devenit o voce, un sprijin, o valoare, o putere pentru cei care erau căzuți, o speranță, o iubire, o vindecare. Imaginează-ți că pașii care îi poți face dincolo de confortul în care te aflii îți vor aduce o zestre plină de valoare. Înmoaie-te în bunătatea lui Dumnezeu și zămislește un nou început pentru tine. Hai acum, hai să facem o plimbare, ia-ți un timp și hai să povestim — zice Duhul Domnului. Îți voi vorbi și te voi călăuzi pas cu pas.
De multe ori am căzut și m-am ridicat. De multe ori, când am căzut, am stat ca să prind „putere”, să reflectez la starea mea și să mă ridic când consideram că sunt gata. Este bine cum făceam? Poate da pentru sezonul în care eram, însă cu timpul mi-am dat seama că puteam să mă ridic mai repede și să îmi reînnoiesc doar mintea. Și metodele de reînnoire a minții au eșuat la un moment dat, căci așa suntem noi oamenii: azi ne întărește un verset, mâine deja am dat voie și celui rău să ne aducă argumente îndoielnice, și iată că versetul respectiv nu mai are putere. Nu că nu ar avea, însă am fost înșelați și am acceptat această stare de înșelare. Ce accepți tu în viața ta te poate determina să umbli într-o minciună sau într-un adevăr. Și știm că adevărul este Cristos în plinătatea Lui care locuiește în noi, iar această plinătate ne așteaptă la o relație zilnică. Așa că dacă o respingi, vei respinge Adevărul; și dacă accepți moleșeala, te vei face rob ei.
Noi nu am fost creați pentru a fi robi, ci pentru a fi FII CELUI PREA ÎNALT. Așa că „Fiul meu, întărește-te la nivelul minții tale și caută Pacea, Răbdarea, Înțelepciunea Mea, zice Domnul”. Iată că cel rău stă la pândă, gata să te prindă, însă tu „stai treaz”, veghează și luptă lupta cea bună.
Ai observat că văile sunt create de ape? Valea este un lucru rău? Nicidecum. Ele pot fi o zonă de protecție și de belșug, însă întotdeauna când te ridici din vale vei vedea înălțimile, și acestea te vor poziționa într-o altă gândire măreață. Reînnoirea minții de multe ori este ca acel moment în care ești pe vârfuri și vezi ansamblul creației lui Dumnezeu. Nu spun că este o formă pentru toți, însă sunt mulți frați creativi care văd măreția lui Dumnezeu în lucruri mici, în plante, în detalii, în mirosuri, în culori, în înțelepciunea animalelor, în ordine, în bambus etc.
Roagă-te această rugăciune simplă: „Tata, vreau să resping această stare de moleșeală și vreau să mă ridic, și să mă trezesc din ea. Vreau să trăiesc cu Tine fiecare clipă și să fiu conștient de prezența și voința Ta. Te onorez și Te voi onora zilnic prin ascultarea mea, iar dacă mă voi reîntoarce în această stare de cădere, Te rog să mă ridici și să mă înviorezi Tu cu bunătatea Ta. Nu mă lăsa, ci pune-mă Tu în poziția cea mai potrivită ca să pot vedea lucrarea și înfăptuirea lucrurilor Tale. Te iubesc, Tata.”
În acest ultim capitol vei vedea ce înseamnă să fii mântuit dincolo de etichete, ce preț are această mântuire și cum să trăiești ca un fiu, nu ca un rob.
Într-adevăr, nu ar fi o problemă să renunți la viața ta dacă oricum ai avut în gând să te sinucizi sau să îți faci alt rău. Pentru o persoană care este dezamăgită de ea însăși este cel mai ușor să renunțe de tot la ea, de aceea cei mai mulți oameni, când ajung în cele mai mari crize ale vieții lor, au posibilitatea să se întâlnească cu Creatorul.
Unii Îl aud ca o voce clară, alții văd vedenii, alții cunosc lucruri supranaturale, pentru alții au un mare sens anumite lucruri, și lista poate continua. Dar ce mă impresionează pe mine este că acei oameni care au stat toată viața lor în biserică și s-au înșelat singuri că sunt unde trebuie (de parcă biserica i-ar mântui) rămân într-un loc de împotmolire și se cred și superiori, iar ceilalți, de care spuneam că sunt în criza vieții lor, sunt gata ca să renunțe pe deplin la ei și să facă tot ce dorește Dumnezeu cu ei.
Acest lucru l-am văzut de mai multe ori, și la mine și la alții. Am administrat un grup profetic pe Facebook și a ajuns la un număr impresionant de mare, și când administrezi utilizatorii și postările, cam începi să vezi lucrurile în perspectivă. Vezi oameni simpli care nu au avut treabă cu biserica și au o creștere și o înțelegere incredibil de bună într-un timp scurt. Practic sunt reînnoiți fără să își facă ei o reînnoire a minții. Este o reînnoire a inimii și a identității lor. Da, pot să cadă destul de repede în aceleași „înșelăciuni”, în acel moment în care ei se întorc la „viața lor”, însă am văzut și persoane care au înțeles noua chemare care au primit-o peste viața lor și au umblat prin El. Este cu totul o viață nouă, iar acea viață deja a început să curgă prin ei și s-a văzut și roada pe care a început să o producă.
Sunt frustrat când văd forme la creștini, și această frustrare nu este o exprimare a duhului, ci o exprimare a firii, și de câte ori ajung în acel loc, îmi îndrept umblarea. Cu timpul ajungi să percepi lucrurile fine din viața ta care te duc în zona firii, și de câte ori descoperi aceste lucruri fine, de fapt știi că aceste lucruri vorbesc despre maturitatea ta. E impresionant să descoperi neregulile. Totuși văd din ce în ce mai multe biserici conservatoare care te duc la forme și nu la Cristos. Biserici care te duc la descoperiri și trăiri care sunt puse peste întreaga adunare. Da, pot fi unele pentru toți, însă de multe ori empatia este cel mai mare dușman al creștinului, deoarece prima manipulare este creată prin empatie. De aceea nu emoțiile tale trebuie să te conducă, ci Duhul.
Am fost la o biserică „creștini după evanghelie”. Unul din aspectele care susține această comunitate și îmi place este următorul: un creștin trebuie să aibă parte de o naștere din nou și o umblare cu Cristos. Adică după ce faci un legământ în apă, trebuie să ai o naștere din nou, o întâlnire personală cu Isus, iar din această întâlnire trebuie să curgă o umblare cu El. Este foarte profund acest lucru, mai ales că în ziua de azi creștinii și-au pierdut imaginea de autoritate. Mulți încearcă să mai folosească această etichetă de „sunt creștin”, însă nu le este de folos.
Poți avea o viață condusă de scopuri și principii firești, și poți avea o viață condusă de Cristos prin Duhul Sfânt. Iată că lucrarea noastră nu este una pământească și firească, ci este una care zidește din interior spre exterior. „Toate lucrurile s-au făcut noi” — dinăuntru cât și pe dinafară. Atunci când ai o relație cu cei din jurul tău, vei aduce în acea relație ceva, iar dacă contribuția ta în relație este una duhovnicească, atunci va rodi: dragoste, bucurie, pace, credincioșie, facerea de bine etc. (Galateni 5:22).
Câteodată nu vei vedea aceste lucruri manifestându-se, însă noi care lucrăm cu Duhul Său știm că semințele sunt puse de El în ei. Iar creșterea, udarea poate fi făcută fie tot de noi, fie de alții, sau de El. Nu te lega singur făcându-ți un jug. E norma de multe ori să îți dorești să faci bine peste tine, jertfitor, însă dezvoltă relația cu Duhul în care să faci doar cât El îți spune (zic asta că eu personal am tendința să lungesc lucrurile).
Cine ești tu cu adevărat nu vei ști decât tu înăuntrul tău, și Tatăl tău îți va revela acest lucru și va întări „nașterea” ta „din nou”. Fii binecuvântat, cititorule, cu deplina înțelegere a parcursului tău în nașterea chipului Său în viața ta.
Botezul lui Ioan a fost pentru păcătoși, iar acest botez oferea iertarea păcatelor, deși acesta specifica că există un alt botez cu mult mai valoros decât al său. Botezul lui Cristos se vedea sub 2 forme: 1. Puterea lui Dumnezeu coborâtă peste acel om — adică Duhul Sfânt; și botezul cu foc care purifică, separă latura firească de cea duhovnicească. Promisiunea lui Isus a fost împlinită odată cu ridicarea la cer, însă talantul fiecărui om este reprezentat de ascultarea în viața sa. Fie că prețuiești ce ai primit de la Dumnezeu și multiplici, astfel te vei îmbogăți în lucrurile care vin de sus, fie îți vei ascunde acel talant gândindu-te că acea experiență merită să fie pusă undeva în interiorul tău și ținută acolo ca o valoare — însă cunoști pilda talantului, deci nu este deloc bine.
Am fost chemați la sfințire, și la o umblare în autoritatea pe care am primit-o — ca moștenitori. Iar moștenirea noastră se descoperă și prinde viață în fața ochilor noștri în funcție de timpul petrecut în „lucrare”. Când spun lucrare, mă refer la tot ce ține de Dumnezeu, începând de la roadă, până la extensiile acesteia.
Am întâlnit mulți creștini, chiar și pastori, care cunosc Cuvântul și au experiență în arta de a relaționa cu omul, însă am văzut că, în loc să trăiască pentru El, au făcut o inversare a lucrurilor, făcând din firea lor o țintă pentru scopurile lor — „astfel s-au dat robi firii”. Și pe altă parte am văzut cum partea duhovnicească și ce vine de la Duhul o administrează (adică folosesc din roadă — autocontrolul) pentru a se folosi de un bun, sau pentru îndeplinirea unui scop firesc. Cu aceasta ei devin falimentari din perspectiva planului lui Dumnezeu, iar El, deși își dorește intimitatea și relația cu ei, ei totuși rămân în înșelăciunea lumii acesteia. Așa că sunt oameni care vor să Îl primească pe El, și sunt oameni care nu sunt demni de El. Această promisiune a vieții este pentru oricine care dorește să o apuce. Aș zice să te întrebi zilnic: tu ce alegi?
Mi-a pus Duhul Sfânt o dorință prin care să redau funcționalitatea mea din mintea Lui. Într-o dimineață m-am trezit să dau de mâncare la fiul meu, și după aceasta m-am uitat că cineva mi-a dat un mesaj că o să vină la mine în 1 oră. Așa că m-am pus să îmi fac o cafea și să îmi pregătesc startul zilei, dar când am luat laptopul în brațe am avut un alt gând... „dar de ce să fac altele când este un moment bun să scriu cu El acest capitol”. Zis și făcut. Relatarea acestei imagini nu reprezintă idealul, ci forma de funcționare a omului nou: din El și pentru El.
Sunt mulți creștini care au făcut pasul credinței pentru a se alinia cu principiile bune sau pentru alte interese sau plăceri. Odată cu îmbătrânirea omului sau cu „altoirea” lui, se îndreaptă spre relație. Locul unde am fost și noi chemați.
Așa că primul pas ca necredincios este să devii credincios. Crezi, a crede, este în prim pas o agățare de ceva ce nu vezi în totalitate. Știi că este de apucat, însă nu ești în totalitate acolo. Ca ansamblu sunt câteva forme ale termenului a crede:
aman — ebraică — a fi ferm, a fi stabil / încredere solidă sau o certitudine.
emunah — ebraică — credință, fidelitate / nu doar credința intelectuală, ci și o implicare activă și fidelitate în relația cu Dumnezeu.
pisteuō — greacă — a crede — înseamnă a avea încredere în, a se încrede sau a se baza pe cineva sau ceva.
pistis — greacă — credință — folosit frecvent pentru a descrie nu doar un simplu sentiment, ci o convingere profundă și devotament.
peithō — greacă — a fi convins sau a se încrede / convingere interioară.
Ca să ajungi să crezi, înseamnă că trebuie să fii dovedit, sau ca să fiu mai clar: să ți se dovedească ceva, chiar dacă nu este o dovedire logică, însă dincolo de logică este o zonă interioară a ta (acea zonă intimă) în care tu ești cu tine, cu gândurile tale, cu sentimentele și emoțiile tale, cu răni, amintiri, tot ansamblul a ceea ce te simți a fi tu, ăla curat, fără nimic din exterior. Când Cristos este invitat în acel loc, totul prinde o altă nuanță, o altă formă, căci deja interiorul tău are companie, are o plinătate a iubirii, a dragostei, a sfătuirii, a răbdării, a păcii, a direcției bune, a faptelor bune etc. Dumnezeu spune: „nu pot lucra cu cineva care nu vrea să lucreze cu Mine.” Deci prima dată este o dorință a ta, fie cât de mică este (Iacov 4:8: „Apropiați-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi.”).
Versetele care vorbesc despre fire, căci este împotrivitoare Duhului, ne și învață să înțelegem că de câte ori vei ști că trebuie să faci un lucru al Duhului, se va opune firea ta, însă dacă pricepi acest aspect ca un semn, vei depăși ușor firea și vei acționa în Duhul. Un exemplu: eram în biserică și Duhul mi-a spus să îi spun unei surori: „Eu sunt pacea pentru tine.” În momentul în care mi-a spus acest lucru, deja eram cu vreo 3 metri trecut de persoana la care am fost conștient că mesajul este de la Dumnezeu, însă puteam să îl dau deoparte și să îmi văd de ale mele, însă primele gânduri care mi-au venit au fost: „cine ești tu ca să îi zici persoanei..., dacă o să îți zică că ești nebun, dacă o să îți zică ceva nasol” — deci identificam bine firea. Așa că am decis rapid să îi zic, și după ce i-am spus am avut liniște chiar și interioară. După o lună și ceva, soția mea a primit mărturia de la această persoană, care a spus că se afla într-o perioadă zbuciumată a vieții, și când a primit acest mesaj a fost încurajată la timpul potrivit.
Deci concluzia este că firea poate fi ușor identificată, iar Duhul aduce încurajare, întărire, ghidare, ridicare, vindecare. Așa că dacă Îl vrei pe El, vei da mult și de fire. Ajungi într-o luptă cu tine, poate câteodată vei posti ca să îi mai închizi gura la fire, și cu timpul și cu experiența vei învăța să reduci obiceiurile și învățăturile tale, și vei lua toate lucrurile prin El și din El. El este întotdeauna cu tine, te protejează, te ghidează chiar și dacă nu vezi, și te iubește. Arată-ți interesul față de planurile Lui și ai răbdare în descoperirea Lui. Procesul pentru unii este rapid, însă pentru majoritatea este greoi, dar se merită.
© Alin H., 2026 · ruah.ro
Textele din această carte pot fi copiate, imprimate și răspândite liber. Cer un singur lucru: dacă iei, spune de unde ai luat — menționează autorul și ruah.ro. Te rog să nu modifici textul în așa fel încât să-i schimbi sensul.
Atât. Restul e har.
†
Nu mai trăiesc eu,
ci Cristos trăiește în mine.
— Galateni 2:20
© Alin H., 2026 · ruah.ro · Poți lua, dar spune de unde.