← ruah.ro

CUM AM ÎNVĂȚAT
SĂ AUD
VOCEA LUI
DUMNEZEU

Nu mai trăiesc eu,
ci Cristos trăiește în mine.
— Galateni 2:20

ALIN H.

ruah.ro

2026

Început

Vă salut în primul rând cu Dragostea și Harul lui Dumnezeu să fie cunoscute, iar apoi, însuși Hristosul să vă conducă prin scumpul Lui Duh, plin de viață.

Experiența mea se poate aplica oricărui creștin, însă nu aș vrea să fac lege din ea, pentru că eu am avut un parcurs în care nu am vrut să aud vocea Lui. Îmi pare rău să zic așa direct, însă în anii copilăriei El deja voia să meargă mai mult cu mine, și am zis că nu am gustat destul din lumea aceasta. Urat, dar acesta este adevărul.

Prima mea experiență cu Dumnezeu a fost în copilărie, în anii fragezi, însă pe atunci cunoșteam doar onoarea din ortodoxie, după rânduiala în care am intrat după părinții mei. Însă pe când aveam 12 ani, surorile mele au avut tangență cu penticostalii prin intermediul colegelor de școală.

Așa am fost dus și eu în acest mediu, și am prins imediat perioada după comunism, timp în care creștinii încă mai aveau acea frică de libertate. Am fost la câteva nopți de veghe, pe la bolnavi la spitale, câteva experiențe în care am văzut un grup de tineri care aveau așteptări mari de la Dumnezeu și aveau o alergare personală uimitoare, pe care în ziua de azi nu o mai întâlnesc decât pe sate, însă într-o formă mult mai idolatrică. Asta este realitatea, îmi pare rău să o spun direct.

Omul vechi și gândurile

Am cunoscut în timpul copilăriei mele „monologul" — gândurile mele și lucrurile care mă frământau. Însă am văzut și impuneri, și lucruri pe care nu aș fi vrut să le fac, după care am văzut un sălbăticism în mintea mea. A trebuit să lucrez la impulsuri, la tot ce era în minte. Nu știam că este vorba despre omul vechi, care este un domnitor al firii și o latură drăcească a lumii acesteia. Pe de altă parte, am văzut umanismul și lucrurile lui Dumnezeu.

Știi cum arată în filme acea imagine în care ai pe umeri îngerași care îți zic ce să faci — rău sau bine? Acest lucru se întâmplă în mintea ta, în momentul în care ești condus de o parte rea sau bună. Însă ține minte că și omul tău firesc, de multe ori, își va căuta interesul și profitul. Încearcă să Îl alegi tot mai mult pe Dumnezeu, astfel vei da la moarte pe omul tău cel vechi.

Banal, când am dat de Galateni 5:22 și am văzut roada Duhului, am crezut că este un lucru bun de urmat și că îmi va fi benefic. Asta pentru că am și trăit mulți ani într-o zonă defavorizată, în care oamenii au fost destul de răi. Copiii aveau simpla purtare: „nu e din cartierul nostru, hai să îl batem", sau „vii cu mine la magazin? — NU! — hai să îl batem". Asta în ce privește copilăria, însă incidente erau foarte multe în cartier. Nu face bine să rămân pe detaliile acestea.

Făcând rob orice gând și orice imaginație de Cristos, a fost un simplu: „băi, asta nu este gândul meu". Dar lucrurile acestea, în care identificam ce nu vine de la Dumnezeu, deja spuneau de progresul pe care îl aveam în acest parcurs de maturizare.

Pacea și răbdarea

La un moment dat am fost atât de orbit de circumstanțe, și eram într-o ceartă, încât eram cu cineva și mă îndreptam spre biserică. Și acea persoană cu care mergeam era gata să mă atace verbal, din cuvinte și din nemulțumiri, încât am zis în gândul meu: „cum aș putea să trec peste această etapă?" Răspunsul parcă mi-a și venit: alege 2 lucruri din roada Duhului, Galateni 5:22. Și am ales PACEA și RĂBDAREA.

„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege."

— Galateni 5:22-23, Cornilescu

Am stat în acea conversație cu persoana, și prin alegerea acestor 2 lucruri am ajuns în curtea bisericii, și îmi spune „viitorul pastor": „Aline, ce mai faci?" La care îi răspund fără să îmi dau seama: „potolesc furtuni". Acest lucru mi-a fost de impact după ce l-am rostit, pentru că mi-am dat seama că fix aia s-a întâmplat. Persoana era în furtună, și toată situația s-a aplanat alegând aceste 2 lucruri. Eu cred că această experiență a fost extraordinară pentru acel moment.

Așa că gândurile, imaginația și tactica de a alege unde trebuie să te poziționezi au fost pași pregătitori în a ști care sunt gândurile care nu vin de la Dumnezeu și gândurile care vin de la El. Întotdeauna când un gând se alinia la Galateni 5:22, știam că este un gând din ograda lui Dumnezeu. Așa că multe gânduri erau deja cuvinte care știam că vin de la El.

Ruah — cuvântul care are putere

Cuvântul RUAH — acel cuvânt care are putere de a schimba. L-am experimentat prima dată într-un faliment. Aș zice că iubesc falimentele reale. Orice vale este bună. Orice moment în care ești jos la pământ este o zonă de bogăție. Le poți vedea doar când ești acolo.

La un moment dat eram într-o vale de genul acesta și mă gândeam așa: „băi, tot ce experimentez este într-un blocaj… de ce trebuie să vină doar predicatori din străinătate ca să se vadă lucrările lui Dumnezeu? De ce programele sunt la biserică sub același șablon? Parcă lipsește puterea, și noi ne scăldăm în complezență." Poziția pe care o aveam era una atât de… mai mult decât atât nu se poate face, încât deja eram cu gândul: e gata.

Nici credința nu mai ajuta nimic. Eram orb, dar am zis în orbirea mea ceva: „Doamne, dacă există ceva mai mult decât atât, eu sunt gata să mă înveți. Semnul care îl cer este ca în decurs de 2 săptămâni să îmi arăți că e ceva mai mult, altfel eu nu voi mai merge la biserici."

În 1 săptămână și jumătate am primit semnul. Am văzut un băiat care se ruga pentru oameni așa, rapid, și ei se vindecau. Am zis: „bun, Doamne, învață-mă!"

Am deschis Biblia și am văzut fix pasajul de la: „Dacă ești Tu Fiul lui Dumnezeu, poruncește acestor pietre să se transforme în pâini." Isus îi răspunde: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt de la Dumnezeu."

„Atunci ispititorul s-a apropiat de El și I-a zis: «Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se transforme în pâini!» Însă Isus, răspunzând, a zis: «Este scris: Omul nu trăiește doar cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.»"

— Matei 4:3-4, NTR

Sincer, când am citit versetele, am zis: „hai mai, fix astea… ce să învăț de aici că nu pricep nimic." Îmi zice Duhul: „mai citește o dată." Citesc a 2-a oară și nu am înțeles nimic. Îmi zice Duhul: „mai citește o dată." Și când citesc a 3-a oară… am zis: „nu înțeleg nimic." La care El îmi spune: „Ce înseamnă cuvântul Trăiește?" La care îi răspund: „a avea viață." Pe urmă îmi zice: „Cine este Dumnezeu?" Și zic: „Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt."

La care îmi spune: „Înțelegi acum? Dacă primești un cuvânt de la Mine, acel cuvânt, pentru cineva poate însemna viață, pentru altul vindecare, pentru altul eliberare etc."

De fapt, El m-a învățat puterea cuvântului. Lucru pe care l-am înțeles: este destul un cuvânt să primesc de la El, și acel cuvânt să aducă viață, eliberare, vindecare, pace etc.

Profeția — cum am învățat-o

Profeția am învățat-o așa: eram la trecerea de pietoni și îmi spune Duhul: „Alin, vrei să înveți profeția?" La care zic: „da." Desigur, în trecut, după cum am zis, nu am vrut.

Am primit darul vorbirii în limbi când eram puștan, însă eu, în momentul botezului, nu am primit nici o Biblie și nici nu am fost sub o cateheză. Am fost un număr la botez, fără să se împlinească: „botezații și învățații". Așa că atunci am zis: „Doamne, am primit vorbirea… ce să fac acum mai mult?" Și am deschis la 1 Corinteni, unde zice să ceri tălmăcirea. Am cerut acel lucru și l-am primit cu prietenul meu a 2-a zi când ne rugam. A fost un bărbat care se ruga mai tare în limbi, și eu cu Daniel înțelegeam și ziceam același lucru ca traducere. A fost o experiență wow.

„De aceea, cel ce vorbește în altă limbă să se roage să și tălmăcească."

— 1 Corinteni 14:13

Pe urmă am deschis Biblia să citesc continuarea versetului :))) haha, ca atunci când am citit să cer tălmăcirea, nu am citit în continuare. Și când am citit, scria: să ceri ba mai mult, să profețești. Și când am citit asta, am zis: „neah, e prea mult pentru mine." Așa că m-am oprit pe baza gândurilor, că sigur o să fac prostii și o să nesocotesc acel dar. Mi-a fost oarecum frică.

„Urmăriți dragostea! Și doriți din tot sufletul darurile duhovnicești, mai ales să profețiți."

— 1 Corinteni 14:1

Așa că revin la trecerea de pietoni. Când eram acolo și Duhul a vrut să mă învețe, am zis: „tură asta DA, vreau!" Și El îmi spune: „Când vorbești în limbi, de unde vin cuvintele?" Și îi zic: „așa cum vin, le rostesc… nu fabric nimic în gând." Și zice: „Așa este și profeția. Hai, ca să îți fie mai ușor, îți zic 3 cuvinte cu care să începi, și restul le pui așa cum îți vin." Mi-a zis cele 3 cuvinte — nu mai știu care erau… să zicem: „Bucuria pe care ți-o dau…" — și următoarele cuvinte care mi-au venit le-am spus în timp ce treceam un drum cu 4 benzi. Am zis o frază de vreo 20 de cuvinte, dar când am zis-o, mi s-a ridicat părul pe mine :))) hah… a fost ceva wow. Însă atunci am văzut resursa Lui, curgerea Lui. Foarte frumoasă experiență.

Ce trebuie practicat

Lucrurile acestea le poate încerca oricine dorește. Însă curățirea, în momentul în care o vei practica, va fi dureroasă.

Ține cont: lepădarea, devalorizarea, alegerea și atenția pe Domnul sunt lucruri care trebuie practicate. Omul nostru trebuie să se micșoreze ca El să crească. Și acum, ultimul lucru pe care vi-l spun: simt durerile nașterii până când chipul lui Cristos se va vedea în voi.

„Copilașii mei, pentru care sufăr din nou durerile nașterii până când Cristos va lua chip în voi!"

— Galateni 4:19, Cornilescu

Ține minte că tot procesul acesta nu este despre tine sau mine, este despre El, care cucerește tot mai mult teritoriu din inima ta. În momentul în care ești dăruit total, El poate fi pe deplin în tine. Iar în acel moment, oamenii nu te vor mai vedea pe tine, ci direct pe El prin tine. Acesta este și planul.

†

Nu mai trăiesc eu,
ci Cristos trăiește în mine.

— Galateni 2:20

© Alin H., 2026 · ruah.ro
Poți lua, dar spune de unde.